Femeie-avocat din Turcia, a murit în închisoare după 238 de zile de greva foamei. Victima regimului Erdogan mai cântărea doar 30 kg

Nu s-a petrecut în vremea otomană, ci azi, când regimul Erdogan depășește în cruzime orice închipuire. Avocatul turc Ebru Timtik, femeie, încarcerată de doi ani pentru presupuse legături cu un partid scos în afara legii de regimul Erdogan, a murit vineri într-o închisoare din Istanbul după ce a făcut timp de 238 de zile greva foamei, anunță News.ro.

Avocata, una dintre miile de victime ale epurărilor politice făcute de regimul autoritar al președintelui Erdogan, a făcut greva foamei, cerând un proces echitabil și a ajuns la doar 30 de kg.

Moartea ei a provocat ciocniri în Turcia între susținătorii acesteia și forțele de ordine, protestul fiind înnăbușit de poliție cu gaze lacrimogene, potrivit Deutsche Welle.