O nouă variantă COVID, depistată în România. Jurma: „Ar putea constitui baza valului 5”
Cercetătorul Octavian Jurma, a declarat că o nouă variantă ar putea sta la baza valului cinci din România, iar 20% din testele care au fost secvențiate în ultima săptămână în România au arătat circulația unei noi tulpini, cunoscută și ca Delta Plus.
„Pentru prima dată, săptămâna trecută, vedem că secvențierile nu sunt 100% cu tulpina ancestrală Delta, ci 20% sunt variante care intră în categoria Delta Plus. Deja pandemia se pregăteşte să ne ofere o nouă tulpină, care va constitui probabil valul 5. Această relaxare e foarte importantă și toți o dorim, dar trebuie să ne relaxăm în siguranță, să încetăm să revenim la o normalitate care a dispărut”, a declarat Octavian Jurma, potrivit b1tv.ro.
„Trebuie să intrăm în rândul țărilor care fac managementul complet și permanent al pandemiei. E o certitudine statistică, COVID-19 e cu noi pentru o perioadă lungă. Variola și poliomielita au fost cu noi secole. Să vorbim mai puțin de relaxare și mai mult de vaccinare, de protecție, de siguranță”, a precizat Jurma.