• Home
  • Știri
  • OMS: Copiii şi adolescenţii sănătoşi s-ar putea să nu mai aibă nevoie de vaccin anti-Covid

OMS: Copiii şi adolescenţii sănătoşi s-ar putea să nu mai aibă nevoie de vaccin anti-Covid

vaccinuri

Copiii şi adolescenţii sănătoşi s-ar putea să nu mai aibă nevoie de vaccinurile anti-Covid, spune Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care îşi actualizează recomandările pentru următoarea etapă a pandemiei, pe măsură ce lumea se adaptează la convieţuirea permanentă cu virusul, relatează Bloomberg, potrivit news.ro.

Copiii sănătoşi cu vârste cuprinse între 6 luni şi 17 ani reprezintă un grup cu prioritate scăzută pentru vaccinare, spune OMS, iar prima doză şi rapelul sunt sigure şi eficiente pentru aceştia. Ei au avut de obicei şi reacţii mai puţin severe la Covid decât adulţii.

„Ţările ar trebui să ia în considerare contextul lor specific pentru a decide dacă vor continua să vaccineze grupurile cu risc scăzut, cum ar fi copiii şi adolescenţii sănătoşi, fără a compromite vaccinurile de rutină, care sunt cruciale pentru sănătatea şi bunăstarea acestui grup de vârstă”, a declarat Hanna Nohynek, preşedintele Grupului strategic consultativ de experţi în imunizare al OMS.

Contextul este cel care contează în decizia de a vaccina sau nu persoanele mai tinere, având în vedere povara mai mică a bolii în cazul acestora.

Organizaţia „îndeamnă ţările care iau în considerare vaccinarea acestei grupe de vârstă să îşi bazeze deciziile pe factori contextuali, cum ar fi consecinţele bolii, eficienţa costurilor şi alte priorităţi de sănătate sau de program şi costurile de oportunitate”, se arată în comunicat.

Parteneri