Orban, despre întâlnirea Iohannis – Dăncilă: Am convingerea că s-a discutat o posibilă OUG privind amnistia şi graţierea

Liderul PNL Ludovic Orban s-a declarat convins că la întâlnirea dintre preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Viorica Dăncilă s-a discutat despre o posibilă OUG privind amnistia şi graţierea.

„Am convingerea că s-a discutat, nu am nicio îndoială în privinţa asta, că domnul preşedinte i-a atras atenţia doamnei prim-ministru, chiar dacă nu cunosc conţinutul acestor discuţii. Dar sunt convins că preşedintele – care întotdeauna a manifestat o preocupare şi o atitudine extrem de fermă în privinţa măcelăririi Legilor Justiţiei şi în privinţa emiterii unor acte normative care să afecteze regimul drepturilor şi libertăţilor – a avut întotdeauna o atitudine fermă”, a spus Orban, miercuri, la sediul PNL, potrivit Agerpres.

Totodată, liderul liberalilor nu crede că joi Guvernul va emite o ordonanţă de urgenţă pe amnistie şi graţiere.

Distribuie prietenilor

„Sper să nu îndrăznească totuşi să comită o asemenea ticăloşie care ar arunca România în aer. Oricât de deplasat, oricât de disperat ar fi Dragnea, aici e vorba de mulţi actori instituţionali care ei vor răspunde în cazul în care se va lua o astfel de decizie şi care îşi vor asuma o răspundere imensă în plan personal. Şi nu mi se pare că mulţi dintre ei sunt dispuşi să facă lucrul respectiv”, a explicat Orban.