AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Orban, despre un nou scenariu: Elevii ar putea merge la școală abia în octombrie, iar în septembrie să învețe online

Cursurile s-ar putea desfășura online în primele două săptămâni ale noului an școlar, urmând ca elevii să meargă la școală abia din 1 octombrie, potrivit unui nou scenariu cerut de medici.

„Au fost discuții pe această temă (ca școlile să înceapă fizic de la 1 octombrie, iar în intervalul 14-30 septembrie cursurile să fie online – n.r.). Există puncte de vedere exprimate de specialiști, în special medici, care spun că atât profesorii, cât și copiii, într-un procent foarte mare, revin din concedii, că o mare parte dintre cei infectați au spus că vin din concediu”, a spus premierul Ludovic Orban, citat de Mediafax.

El a precizat însă că nu a fost luată o astfel de decizie: „Deocamdată lucrurile sunt așa cum le-am anunțat. Decizia de deschidere a școlii va fi luată în plan local”.

Sursa – digi24.ro

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!