AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Orban: Guvernul nu a făcut nimic, nu a acţionat deloc asupra surselor inflaţiei

Preşedintele Partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, susţine că Guvernul nu a făcut „aproape nimic” pentru a împiedica deteriorarea puterii de cumpărare şi a condiţiilor de viaţă ale românilor, în condiţiile în care „inflaţia reală pe care cetăţeanul o resimte la ceea ce cumpără lunar este de peste 20%”.

„Guvernul nu a făcut aproape nimic pentru a împiedica deteriorarea puterii de cumpărare şi a condiţiilor de viaţă ale românilor. Inflaţia a crescut galopant, iar inflaţia reală pe care o resimte cetăţeanul nu este inflaţia de 14%, inflaţia reală pe care o resimte cetăţeanul la ceea ce cumpără zi de zi pe parcursul unei luni este de peste 20%, adică puterea de cumpărare s-a redus cu peste 20%. Guvernul nu a făcut nimic, pentru că nu a acţionat deloc asupra surselor inflaţiei – carburanţii, energia, gazul, materii prime. În timp ce alte 17 ţări europene au luat diferite măsuri pentru a reduce preţul la carburant (…), Guvernul României nu a făcut nimic”, a afirmat, duminică, Orban, la Galaţi, potrivit Agerpres.

El a precizat că Forţa Dreptei a iniţiat un proiect de lege care reduce preţul la combustibili între 2 şi 2,2 lei.

Mai mult aici

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!