Ludovic Orban, președintele PNL, a declarat în acest weekend, la Vrancea, că nu se aștepta să-l aibă adversar pe actualul premier, la congresul din 25 septembrie.
„Nu m-am așteptat ca Florin Cîțu să candideze la președinția PNL. Dimpotrivă, toate discuțiile pe care le-am avut cu el nu puteau să mă conducă la această concluzie.
De asemenea, nu m-am așteptat ca oameni care au fost în echipa de conducere a PNL și au încercat să pună cununa cu lauri pe cap la fiecare victorie a PNL din ultimii 4 ani de zile, acum să spună că președintele nu a avut nicio legătură cu victoriile respective, că președintele nu mai e bun.
Eu le-am și spus că aici lucrurile sunt simple: dacă eu nu mai sunt bun înseamnă că nici voi nu mai sunteți buni, iar dacă voi susțineți că voi sunteți buni înseamnă că și eu sunt bun”, a declarat Orban, potrivit b1tv.ro.
Totodată, Orban crede că mulți dintre cei care îl susțin pe Cîțu, nu cred în priceperea lui de a conduce partidul.
„Să fim cinstiți și onești: noi știm foarte bine că mulți dintre cei care azi își clamează susținerea pentru Cîțu de fapt nu îl consideră capabil să conducă partidul. De fapt, o fac din cu totul și cu totul alte motive decât dorința de a lua o decizie care să facă bine PNL-ului”, a mai spus Orban.