AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Orban: Nu votez legea certificatului verde pentru angajați în forma actuală

Fostul lider PNL Ludovic Orban a anunțat luni seară la Digi24 că el nu va vota în Camera Deputaților legea referitoare la obligativitatea certificatului verde pentru angajați, argumentând că în forma în care se prezintă proiectul, ar încălca dreptul la muncă al oamenilor și ar îngrădi libertatea de alegere a acestora.

Legea certificatului verde obligatoriu la serviciu a fost respinsă săptămâna trecută în Senat, după ce doi senatori PNL neafiliați s-au abținut de la vot. PSD și AUR au votat împotriva proiectului de lege.
Dacă cei doi senatori PNL neafiliați, George Scarlat și Alexandru Nazare, considerați apropiați ai lui Ludovic Orban, ar fi votat „pentru”, proiectul ar fi trecut de camera superioară a Parlamentului.

Iulia Scântei, liderul grupului liberal din Senat, spune că fostul președinte PNL, Ludovic Orban, este direct răspunzător pentru această situație. Acum, proiectul a ajuns la Camera Deputaților, care este cameră decizională.

Întrebat cât de responsabili au fost cei doi colegi din Senat care s-au abținut de la votul legii pentru certificatul verde, Ludovic Orban a declarat luni seara la Digi24 că aceștia au votat în conformitate cu propria lor conștiință. „Și aici vă spun și eu dvs. că în forma care s-a dezbătut la Senat și în care a venit la Camera Deputaților, eu nu votez acest proiect”, a anunțat Ludovic Orban. Întrebat dacă și ceilalți colegi neafiliați din Cameră nu vor vota textul, el a răspuns: „Nu”.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!