• Home
  • Prima
  • Orban: Vom depune moţiunea de cenzură săptămâna viitoare

Orban: Vom depune moţiunea de cenzură săptămâna viitoare

orban ludovic 1

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că s-au strâns 237 de semnături pe moţiunea de cenzură, fiind discuţii cu încă 10 parlamentari de la minorităţi, PSD şi independenţi pentru a se alătura acestui demers.

„Data finală o stabilim împreună cu toţi cei care susţin moţiunea de cenzură. Cu siguranţă vom depune săptămâna viitoare, la începutul săptămânii viitoare. Până acum am discutat despre ziua de luni, dar mai rămâne să mai calculăm un pic posibilul calendar să vedem ce contramăsuri ar putea să pregătească cei de la PSD. Până astăzi avem cu patru semnături peste numărul de semnături necesare pentru trecerea moţiunii de cenzură. Avem aici 237 de semnături. În afară de aceste semnături, avem angajate discuţii cu încă peste 10 parlamentari, fie pentru semnături, fie pentru susţinerea moţiunii prin vot. Sunt parlamentari independenţi, sunt parlamentari ai minorităţilor naţionale şi parlamentari PSD dintre cei cu care purtăm discuţii în continuare”, a afirmat Orban, la Parlament, potrivit  Agerpres.

De asemenea, liderul liberalilor a menţionat că este o moţiune decisivă şi nimeni nu-şi va permite să lipsească.

„Am primit garanţia de la toţi parlamentarii semnatari că sunt alături de moţiune, împreună planificăm, vrem să asigurăm o dată în care să avem prezenţă sută la sută. Dacă s-a mai întâmplat să avem un vot în minus, s-a întâmplat din cauza unei programări care a pus în imposibilitate unul sau doi parlamentari să fie prezenţi la moţiune. Dar această moţiune este o moţiune decisivă, o moţiune în care nimeni nu-şi poate permite să lipsească”, a mai spus Orban.

Parteneri