Parlamentul Olandei refuză aderarea României și Bulgariei la Schengen
Parlamentul olandez a adoptat o rezoluţie care stipulează că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, a anunţat joi, într-o declaraţie pentru Agerpres, eurodeputata olandeză Sophia in’T Veld, coordonatoarea grupului Renew în Comisia pentru libertăţi civile (LIBE) a Parlamentului European.
”Spre marele meu regret, tocmai am aflat în urmă cu câteva minute că parlamentul olandez a adoptat o rezoluţie care afirmă că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei în spaţiul Schengen. Regret profund acest lucru. Partidul meu (Democraţii 66, n.red.) a votat împotriva acestei rezoluţii, noi vrem ca România şi Bulgaria să adere imediat la spaţiul Schengen, aţi îndeplinit criteriile necesare. Mă tem că prim-ministrul Olandei face foarte puţin pentru a convinge parlamentul olandez sau pentru a-şi asuma responsabilitatea şi a spune că, în interesul Europei, va fi de acord în Consiliu (cu aderarea României şi a Bulgariei la Schengen, n.red.). Trebuie să înţelegeţi că nu toată lumea în Olanda este împotrivă. Partidul meu vrea ca Bulgaria şi România să adere imediat la Schengen, dar majoritatea partidelor din guvern nu doresc” acest lucru, a declarat Sophia in’T Veld pentru Agerpres.
Parlamentul European a adoptat, marţi, cu o largă majoritate, o rezoluţie nonlegislativă în care cere Consiliului Uniunii Europene ca, până la sfârşitul anului 2022, să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia privind admiterea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie. Pentru extinderea spaţiului Schengen este nevoie de o decizie cu unanimitate a Consiliului UE.