AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Pedeapsa primită de elevul care a înjunghiat-o pe profesoara de japoneză: 5 ani într-un centru de detenţie pentru minori

Curtea de Apel Bucureşti a dispus marţi ca elevul care şi-a înjunghiat în aprilie 2023 profesoara de japoneză să fie internat cinci ani într-un centru de detenţie pentru minori.
Iniţial, Tribunalul Bucureşti stabilise ca elevul să fie internat şapte ani în centrul de detenţie, perioadă scăzută la cinci ani de Curtea de Apel Bucureşti, notează tvrinfo.ro.

De asemenea, Curtea de Apel a scăzut de la 50.000 de euro la 20.000 de euro cuantumul daunelor pe care familia elevului trebuie să le plătească profesoarei.

„Admite apelul declarat de inculpatul – apelant Y.E. împotriva sentinţei penale nr. 900/11.07.2024 pronunţată de Tribunalul Bucureşti. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând, reduce durata măsurii educative a internării într-un centru de detenţie, aplicată inculpatului Y.E. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de omor calificat, tulburare a ordinii şi liniştii publice şi port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, de la 7 ani la 5 (cinci) ani. Deduce din durata măsurii educative privative de libertate, durata reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu, respectiv de la data de 05.04.2023 la zi. Reduce cuantumul daunelor morale acordate părţii civile P.A.R. la plata cărora a fost obligat inculpatul Y.E. de la 50.000 euro la 20.000 euro. Respinge, ca nefondat, apelul formulat de către partea civilă P.A.R. Definitivă”, se arată în decizia instanţei.

Incidentul s-a produs în aprilie 2023 într-un liceu din Bucureşti, după ce profesoara de limbă japoneză a anunţat pe neaşteptate un test. Când a ajuns în dreptul băncii unui elev, acesta a scos un cuţit din rucsac şi a atacat-o în zona gâtului.

Anchetatorii susţin că elevul a premeditat atacul şi a făcut planuri în legătură cu modul în care urma să acţioneze.

Astfel, în luna februarie 2023, elevul i-a trimis un mesaj unui prieten prin aplicaţia Whatsapp, cu următorul conţinut: „Ţine un secret, de ziua mea asasinez un profesor la alegere cu bomboane în care pun ricin”. În acest sens, el a accesat un articol online, din care reies informaţii cu privire la ricin precum şi detalii despre efectele acestuia.

Ulterior, în martie 2023, pe fondul unor nemulţumiri exprimate de către colegii săi de clasă cu privire la profesoara de limba japoneză, elevul i-a spus unui prieten că vrea să o omoare şi a insistat în legătură cu modalitatea în care ar putea să îi facă rău profesoarei.

De asemenea, în dimineaţa zilei de 5 aprilie 2023, elevul i-a transmis unui prieten mai multe mesaje pe aplicaţia Instagram, din care rezulta dorinţa acestuia de a o omorî pe profesoară, iar când prietenul său s-a opus, el i-a scris: „Atunci îi voi arde părul”.

Continuarea aici

[article_sources]

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]

© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!