AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Peste 45.000 de candidaţi s-au înscris pentru sesiunea de toamnă a Bacalaureatului

Luni începe sesiunea de toamnă a Bacalaureatului, la care s-au îmscris 45.052 de candidaţi. Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, 28.488 de candidați sunt din promoţia 2017-2018, iar 16.564 de candidați provin din promoţiile anterioare.

Potrivit unui comunicat al ministerului Educației, sesiunea august – septembrie 2018 începe cu probele scrise, programate după următorul calendar: 20 august – Limba şi literatura română/E)a, 21 august – Limba şi literatura maternă/E)b, 22 august – proba obligatorie a profilului/E)c și 23 august: proba la alegere a profilului şi specializării/E)d.

Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A) se desfășoară în zilele de 24 și 27 august și este urmată de evaluarea competențelor în limba maternă (proba B) în 28 august. Evaluarea competenţelor digitale (proba D) are loc în intervalul 29 – 30 august, iar evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C) este programată în zilele de 30 și 31 august.
Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 1 septembrie (până la ora 12:00). În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, între orele 12:00 și 16:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 6 septembrie.

Accesul candidaţilor în centrele de examen la probele scrise se face în intervalul 7:30 – 8:30, pe baza unui act de identitate valid, cu fotografie. Timpul destinat redactării unei lucrări scrise este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Pentru rezolvarea subiectelor candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza numai creion negru.

Ministerul Educației Naționale pune la dispoziție linia TELVERDE (0800801100) pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul examenului. Aceasta va fi disponibilă în perioada 20 – 23 august, între orele 8:00 – 16:00, iar vineri, 24 august, între orele 8:00 – 14:00.

AMPress

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!