• Home
  • Prima
  • Petre Roman, față în față nu cu fetele de la Apaca, ci cu procurorii dosarului „Mineriada”

Petre Roman, față în față nu cu fetele de la Apaca, ci cu procurorii dosarului „Mineriada”

p r 1

Petre Roman, premierul cel mai iubit după 89, despre care apăruse un adevărat folclor (fetele de la Apaca leșinau, se zice, cutremurate de frumusețea șefului Executivului), a fost chemat marți de procurorii militari la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul „Mineriada”. Petre Roman și Ion Iliescu sunt acuzați de infracțiuni contra umanității.Mineriada din 13 -15 iunie 1990 a bulversat Capitala și s-a soldat cu patru morți (unele surse spun că au fost mult mai mulți morți) și peste 1000 de răniți. Cete de mineri cu bâte și lanțuri au spart sediile partidelor istorice, au bătut la întâmplare persoane care păreau suspecte de vânzare de țară (aveau barbă sau ochelari!). La represaliile împotriva demonstranților din Piața Universității au fost ”strecurați” printre mineri și falși mineri din servicii și alte organisme militarizate ale statului. Procurorii i-au chemat la audieri și pe Gelu Voican Voiculescu și Adrian Sârbu, ambii aflați în guvernul Roman pe atunci. Vandalizarea Capitalei și marile pagube, inclusiv de imagine, aduse poporului român, au fost posibile și printr-o bine pusă la punct propagandă la care au muncit din plin și ”ziariști” sub acoperire.
L. Iordache, AMPress

Parteneri