• Home
  • Prima
  • Plata CASS, eliminată pentru câteva categorii de contribuabili

Plata CASS, eliminată pentru câteva categorii de contribuabili

cass 1

Plata CASS a fost eliminată pentru beneficiarii de indemnizaţie creştere copil, pentru cei care au venit minim garantat şi pentru beneficiarii de indemnizaţie acordată pentru concediul de acomodare în urma unei adopţii, potrivit unei OUG adoptate de Guvern.lata CASS, eliminată pentru cei cu indemnizaţie de creştere a copilului şi pentru persoanele OUG adoptată de Guvern
Guvernul a adoptat, miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, eliminarea prevederilor referitoare la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate din bugetul de stat pentru persoanele care beneficiază de indemnizaţie pentru creşterea copilului prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.111/2010, de ajutor social prevăzut de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat sau de indemnizaţie pe perioada concediului de acomodare prevăzută de Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale remis MEDIAFAX, aceste categorii de beneficiari ai drepturilor sociale devin asiguraţi fără plata contribuţiei, având acces la serviciile de sănătate prevăzute de Legea nr.95/2006.
„În cazul drepturilor la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului, a drepturilor de ajutor social şi a celor de concediu de acomodare şi indemnizaţie aferente, stabilite până la data de 31 decembrie 2017 inclusiv, plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se asigură de către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, prin agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, până la 31 martie 2018”, se arată în comunicatul MMJS.

Parteneri