AM Press Logo
Muzeul Pietrei

„Podul Londrei s-a prăbușit”. Cum se pregătește guvernul britanic de moartea Reginei

Planul guvernului britanic care prevede ce se va întâmpla în zilele următoare morții Reginei Elisabeta a II-a, nume de cod – Operațiunea Podul Londrei, pentru multă vreme învăluit în mister, a fost obținut de jurnaliștii Politico, potrivit digi24.ro.

De-a lungul timpului, fragmente și părți ale planului au mai ajuns în public, de la sugestii că prim-ministrul britanic ar urma să primească un apel telefonic prin care să fie anunțat că „Podul Londrei s-a prăbușit”, la infomații conform cărora decesul va fi anunțat de la agenția națională de presă a UK.
Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 95 de ani, are o stare de sănătate bună și nu există indicii că aceste planuri ar fi luate în calcul, încă. Este vorba de cele mai noi planuri redactate de biroul guvernului pentru Operațiunea Podul Londrei și includ și elemente ce țin de pandemia de coronavirus.

Documentele, citate de Politico, arată nivelul extraordinar de acțiune care este cerut tuturor organismelor statului britanic, inclusiv o operațiune de securitate masivă pentru a gestiona mulțimi de oameni în stradă, haos în transporturi și călătorii și o Londră care ar putea deveni „plină” pentru prima oară în istorie.
Detaliile programului dintre ziua morții Reginei și funeralii variază de la banale la ridicole. Într-unul dintre documente, Downing Street ridică problema unui posibil val de furie publică dacă steagurile nu vor putea fi arborate în bernă pe parcursul celor 10 minute de la activarea planului și vorbește de posibilitatea apelării la un contractant extern.

Ziua D
În primele ore după moartea Reginei, o „cascadă de apeluri” vor fi efectuate pentru a-i informa pe prim-ministru, pe secretarul de cabinet și pe unii dintre miniștri și oficiali. Premierul va fi informat de secretarul privat al Reginei care va da informația și Consiliului Coroanei (n. red. – Privy Council).
Ziua morții Reginei va fi desemnată „Ziua D” (D-Day). Fiecare zi de după aceasta va fi desemnată ziua „D+x”, adică „D+1”, „D+2”, „D+3”, ș.a.m.d. Familia Regală trimite apoi o notificare oficială prin care va informa publicul de cele întâmplate.
Conform documentelor, mesajul care va fi primit de miniștri ar urma să arate în felul următor: „Tocmai am fost informați de moartea Majestății Sale, Regina”. Miniștrii ar urma să fie sfătuiți să fie discreți.

După primirea acestor mesaje, toate steagurile de la Whitehall vor fi coborâte în bernă. Oficialii vor ca acest proces să se desfășoare și să se încheie în 10 minute.
După un exercițiu de acum mai mulți ani, Downing Street ridicase îngrijorări cu privire la faptul că încheierea acestui proces în 10 minute ar fi dificilă din cauza lipsei de personal. Această problemă ar fi fost rezolvată.
Parlamentul britanic și legislativele locale din Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord ar urma să își suspende ședințele. Site-ul web al familiei regale va redirecționa utilizatorii spre o pagină cu un scurt comunicat legat de moartea suveranei, pe un fundal negru.
Toate agențiile guvernamentale își vor schimba și ele fotografiile de pe rețelele sociale înlocuindu-le cu bannere negre. Repostările neautorizate de șeful de comunicații de la guvern vor fi interzise.
Ulterior, familia regală va anunța care sunt planurile pentru funeraliile Reginei, care ar urma să aibă loc la 10 zile de la moartea suveranei.
Premierul va fi primul oficial guvernamental care se va adresa publicului. Toți ceilalți miniștri și membri ai guvernului vor primi instrucțiunea de a vorbi doar după prim-ministru.
Salve de tun vor fi trase la bazele militare desemnate și va fi anunțat un minut de tăcere la nivel național.
Premierul britanic urmează să aibă prima sa întâlnire cu noul suveran, viitorul Rege Charles, iar la ora șase seara, Charles al III-lea ar urma să susțină primul său discurs în fața națiunii.
În același timp, la Catedrala St. Paul din inima Londrei va avea loc o slujbă în amintirea Reginei.

Ziua D+1
La ora 10, de dimineață, în ziua de după moartea Reginei, Consiliul de Succesiune se va reuni la palatul St. James pentru a-l proclama pe Charles Regele Marii Britanii și Irlandei de Nord. Sute de consilieri de la Consiliul de Stat, inclusiv premierul și alți miniștri vor fi invitați să participe.
La acest eveniment, participanții vor fi sfătuiți să poarte costume de salon cu cravate negre sau închise la culoare, fără accesorii.
Proclamația va fi citită la palat, iar Charles va fi confirmat ca nou suveran.
Parlamentul se va reuni, apoi, pentru a trimite mesajul său de condoleanțe. Toate celelalte activități parlamentare vor fi apoi suspendate pentru 10 zile.
La ora 15:30, premierul și cabinetul său vor participa la o întâlnire cu noul rege. Miniștrii nu vor avea voie să-și aducă soțiile sau soții.

Ziua D+2
Sicriul reginei va fi adus la Palatul Buckingham. Dacă Regina moare la Sandringham, reședința ei din Norfolk, în estul Angliei, trupul neînsuflețit va fi adus cu trenul regal la Londra, unde va fi întâmpinat de premier și de miniștri.
Dacă va muri la Balmoral, în Scoția, atunci va fi activată Operațiunea Unicornul, iar trupul ei va fi dus la Londra cu trenul regal, dacă acest lucru va fi posibil. Dacă nu, va fi activată Operațiunea Overstudy, prin care trupul Reginei va fi transportat cu avionul. De asemenea premierul și miniștrii vor întâmpina sicriul.
Proclamații vor fi citite și în legislativele locale din cele trei țări, altele decât Anglia. În parlament, miniștrii vor continua să citească mesajele lor de condoleanțe.

Ziua D+3
De dimineață Regele Charles va primi mesajul de condoleanțe la Westminster Hall. După-amiază, el va începe turul Regatului, începând cu vizita la parlamentul scoțian și cu o slujbă la Catedrala St. Giles din Edinburgh.

Ziua D+4
Regele Charles va sosi în Irlanda de Nord, unde va primi condoleanțe și la Castelul Hillsborough și va participa la o slujbă la Catedrala St. Anne din Belfast.
Autoritățile vor face o repetiție pentru Operațiunea Lion, procesiunea sicriului de la Palatul Buckingham la Palatul Westminster.

Continuarea aici

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!