• Home
  • Prima
  • Predoiu: Sistemul judiciar este blocat chiar de către ministrul Justiției

Predoiu: Sistemul judiciar este blocat chiar de către ministrul Justiției

predoiu 3

Sistemul judiciar este blocat chiar de către ministrul Justiției, a afirmat, marți, deputatul PNL Cătălin Predoiu, care a calificat atitudinea ministrului Tudorel Toader, prezent la dezbaterea moțiunii simple pe Justiție, ca fiind arogantă și jignitoare față de parlamentari, acesta afișând „o superioritate neconfirmată de niciun rezultat din perioada mandatului”.

„Îl invit pe dl Toader, ca fost ministru, tot independent, să observe că în Parlament există oameni care au fost aleși de popor și, indiferent dacă unii sunt mai mult sau mai puțin respectabili — în ceea ce privește pe ultimii ar trebui să caute în PSD—, să trateze Parlamentul cu respect, indiferent ce crede domnia sa despre propriile cunoștințe juridice sau nu. Continuăm să avem un sistem judiciar care este blocat chiar de către ministru. Am fost neplăcut surprins că văd că dl Toader nici măcar n-a pronunțat cuvântul ‘corupție’ și sintagma ‘combaterea corupției’, care este unul dintre obiectivele prioritare din cadrul MCV”, a declarat fostul ministru al Justiției la Parlament, potrivit Agerpres.

Predoiu consideră că o urgență pentru sistemul judiciar era ajustarea celor 40 de articole din Coduri pe legile fundamentale pe care le aplică sistemul judiciar și punerea lor în acord cu deciziile CCR și Directiva europeană privind drepturile omului.

Parteneri