
Pregătiri de război, lângă noi. SUA sprijină necondiționat Ucraina. Rusia masează trupe
Biden asigură Kievul de „sprijinul neclintit” pentru suveranitatea Ucrainei, în timp ce Rusia a început exerciții militare în zonă.
Rusia: Exerciţii antidrone în apropierea graniţei cu Ucraina, manevre ale Flotei din Marea Neagră
Forţele ruse au simulat deja neutralizarea unui atac cu drone
Tensiunile din ultimele zile au făcut obiectul mai multor discuţii între înalţi responsabili militari americani şi ucraineni, între SUA şi aliaţii lor din NATO
Kremlinul avertizează că va lua „măsuri” dacă Occidentul trimite trupe în Ucraina
Preşedintele american Joe Biden a exprimat vineri „sprijinul neclintit” al SUA pentru suveranitatea Ucrainei într-o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean Volodomir Zelenski, a comunicat Casa Albă, conform Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
„Preşedintele Biden a afirmat sprijinul neclintit al Statelor Unite pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în faţa agresiunii Rusiei care continuă în Donbas şi în Crimeea”, a declarat Casa Albă.
Ucraina acuzase joi Rusia de concentrarea a mii de militari la frontiera care separă cele două ţări şi în Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Moscova în 2014.
În aceeaşi zi, Washingtonul a avertizat Rusia împotriva oricărei tentative de „intimidare” la adresa Ucrainei, declarându-se „preocupat de recentele escaladări ale acţiunilor agresive şi provocatoare ale Rusiei în estul Ucrainei”.
După un armistiţiu îndelungat în a doua jumătate a anului 2020, schimburile de focuri în estul Ucrainei s-au înmulţit începând din ianuarie. Cele două tabere îşi atribuie reciproc responsabilitatea escaladării conflictului.