AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Președintele Franței, vizită în România, în 24 august. Detaliile întâlnirii celor doi șefi de stat

La invitația lui Klaus Iohannis, președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, va efectua, în data de 24 august, o vizită în România, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
„Discuțiile care vor avea loc la Palatul Cotroceni se vor concentra pe dezvoltarea și aprofundarea relației bilaterale de Parteneriat Strategic, precum şi pe principalele subiecte aflate pe agenda europeană, internațională şi de securitate. La finalul întrevederii cei doi Președinți vor susține o conferință de presă comună.
Această vizită a fost convenită cu prilejul întrevederii avute de Preşedinţii României şi Franţei în marja reuniunii Consiliului European din 23 iunie a.c., ocazie cu care Președintele Emmanuel Macron a acceptat propunerea Președintelui Klaus Iohannis de a continua dialogul la București”, arată comunicatul citat.

Giorgiana Radu, AMPress

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]

© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!