AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Președintele Iohannis e de acord cu interimatul Anei Birchall. Vineri a semnat

Președintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretele prin care constată vacantarea funcției de membru al Guvernului prin demisia lui Florin Iordache de la șefia Ministerului Justiției și o desemnează pe Ana Birchall interimar pentru acest portofoliu, anunță Administrația Prezidențială, conform Agerpres..De asemenea, președintele Iohannis a semnat decretele pentru constatarea vacanței unei funcții de membru al Guvernului prin demisia lui Florin Nicolae Jianu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, și pentru desemnarea lui Alexandru Petrescu, ministrul Economiei, ca ministru interimar pentru Mediul de Afaceri. Jianu a fost singurul ministru din guvernul Grindeanu care s-a declarant solidar cu protestele din Piața Victoriei și și-a dat o demisie de onoare. Iordache a demisionat forțat de stradă și convins de partid ”că e bine să facă așa”. Guvernul Grindeanu este cel validat după alegerile din 11 decembrie, caștigate detașat de PSD (în alianță cu ALDE, partid cu un scor minim, care abia i-a permis intrarea în Parlament).
AMPress

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!