Președintele Iohannis testează luni linia ferată spre Aeroportul Otopeni

Președintele Klaus Iohannis va merge, luni, cu trenul de la Gara de Nord din Capitală și până la Aeroportul Internațional Henri Coandă (Otopeni), potrivit unor surse politice, citate de g4media.ro.

Șeful statului vrea să vadă cu ochii lui cum arată legătura feroviară cu cea mai importantă poartă aeriană a României, proiect în valoare de circa 400 de milioane de lei. Potrivit Club Feroviar, președintele va face acest traseu la bordul unei Săgeți Albastre, care aparține CFR Călători.

Lucrările la linia ferată spre Aeroportul Otopeni sunt realizate în proporție de 97%, potrivit CFR SA. Lucrările sunt executate de către o firmă românească, Arcada Company. Valoarea contractului este de 398,1 milioane de lei. Sursa de finanţare o constituie fondurile europene nerambursabile.

Distribuie prietenilor

În urma unei vizite pe șantier, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat în urmă cu câteva zile la postul public de televiziune că, cel mai probabil, vom merge cu trenul spre aeroport pe 12 decembrie.

În ceea ce privește durata unei călătorii, șefii companiei feroviare de infrastructură precizează că aceasta va fi cuprinsă între 17 și 25 de minute, în funcție de numărul de opriri.