Primele avioane cu vaccinul anti-COVID-19 au decolat din SUA spre Europa, la Bruxelles

Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer a început să fie adus din SUA în Europa. Avioanele companiei aeriene United Airlines au început să opereze de vineri primele astfel de zboruri din istorie, cu destinaţia Bruxelles, informează Wall Street Journal.

Dozele de vaccin au fost transportate în lăzi frigorifice şi sunt gata pentru a fi rapid distribuite în cazul în care sunt aprobate şi omologate.

Aceste zboruri reprezintă doar una dintre verigile lanţului global de aprovizionare pus la punct pentru a face faţă provocărilor logistice pe care le presupune distribuirea vaccinului anti-COVID-19.

Distribuie prietenilor

Planul de distribuţie include stocarea dozelor de vaccin în depozitele frigorifice deja existente în centrele companiei Pfizer din Kalamazoo, Michigan şi Puurs, Belgia, precum şi dezvoltarea facilităţilor similare din Pleasant Prairie, Wisconsin, respectiv Karlsruhe, Germania.

Lanţul logistic presupune, de asemenea, zeci de zboruri cargo şi sute de transporturi rutiere în fiecare zi.

Conform New York Post, the Food and Drug Administration (agenţia SUA de la care se aşteaptă omologarea vaccinului anti-COVID) a permis deja avioanelor cargo ale United Airlines să transporte de cinci ori mai multă gheaţă decât e voie, în mod normal, pe durata unui zbor (circa 6,8 tone), pentru a putea ţine vaccinul la temperaturile extrem de scăzute la care trebuie păstrat (în jur de minus 80 de grade Celsius), conform DIGI24.ro