Prof. dr. Dulcan, din experienţă proprie, despre Lumina Sfântă de la Ierusalim: „Lumea lua Lumina în palme şi o punea pe faţă”
Profesorul doctor Constantin Dulcan a povestit în cadrul emisiunii „De-a viaţa Ascunselea” despre o experiență inedită pe care a trăit-o în anul 2000, când a vizitat Mormântul Sfânt de la Ierusalim.
Acesta a analizat Lumina Sfântă atât din perspectiva credinciosului, cât și din perspectiva omului de știință.
Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim. În timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12:30 şi 14:30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer. De la an la an, Focul Haric apare într-un mod diferit şi nu frige în primele minute.
„2000 era anul de jubileu, adică cei 2000 de ani care s-au scurs de la evenimentele cu Iisus. Auzisem de apariţia Luminii şi, ca orice intelectual, eram curios să văd realmente cum se petrec lucrurile. Şi pentru asta trebuie să faci un sacrificiu.
Se intră vineri la ora 16:00, cel puţin aşa mi s-a întâmplat mie, şi am ieșit sâmbătă la ora 16:00. Lumina apare sâmbătă în pre ziua Paștelui în jurul orei 13, 14 şi ceva. În anul în care am fost eu, a apărut la 14:15, că m-am uitat la ceas. Este o aventură întreagă.
Am reuşit să rămân lângă zidul acela, să văd cum Lumina a ieșit printr-un orificiu prin zidul din partea mea, eu am stat din partea de nord.
Era acolo un puști arab de 9-10 ani şi i s-a aprins lumânarea. Interesant este că lumânările de acolo se aprind instantaneu, în timp ce lumânările pe care le aveam noi, sunt 33 de lumânări semnificând vârsta lui Iisus, se aprind după ce se topește ceara din vârf.
Din mormânt, în momentul când a apărut Lumina am văzut cum s-a luminat tot mormântul şi a ieșit prin orificiul din partea mea un jet de lumină masiv de diametru de 10-12 cm. Interesant că era alb şi nu părea o lumină fizică. M-a surprins. Apoi a venit patriarhul şi am luat toţi lumină.
La un moment dat, cuiva i-a căzut lumina pe tricou. Şi atunci am văzut lumea că lua Lumina în palme şi îşi punea pe faţă. În primele 2-3 minute acea lumina nu ardea, după care devenea lumina fizică.
Opinia mea, lumina din care noi suntem făcuţi, acel ‘fiat lux’ este alta decât lumina fizică în care suntem noi. Eu aș numi asta lumină Christică, este o lumină subtilă”, a spus profesorul Constantin Dulcan, potrivit doctorulzilei.ro.