Profesorul Adrian Streinu Cercel: Nici vorbă de relaxare în următoarele șase săptămâni

Profesorul Adrian Streinu Cercel a răspuns unui lung șir de întrebări joi seara, la Digi24.

Unul dintre cei mai reputați specialiști în domeniu – ”profesorul de viruși” – a spus fără ezitare că relaxarea poate fi motivată economic, dar epidemiologic suntem într-o evoluție imprevizibilă. Sigur că stăm mai bine ca alții. Unii spun că în Italia e mai bine, Nu e. Situația e gravă, mor zilnic numeroși oameni.

Profesorul Cercel nu crede că e bine ca în aceste zile de 1,2,3 mai să ne repezim la grătare. „Văd oameni, inclusiv la televizor cu masca pusă sub nas. Să n-o mai pună așa că o pun degeaba, de design eventual. Virusul Covid 19 nu este cel care a debutat în China, el a luat forme mult mai agresive”.

Distribuie prietenilor

Referitor la afirmațiile din programul său scris în februarie, profesorul a spus că și-l asumă în totalitate, fiindcă îl interesează viața oamenilor. Dar cuvântul ”carantinare” nu există în acel text. E vorba de categoria dovedită pe plan mondial ca fiind cea mai vulnerabilă, cea peste 65 de ani. Gândiți-vă a spus, profesorul Cercel, la o familie în care stau împreună trei generații. Adulții merg la serviciu zilnic. Bunicii devin victime. Dacă ai o casă mare, e bine să îl duci pe bunic într-o cameră mai depărtată, pentru a evita contactul aducător de contaminare și acolo să te îngrijești de el. Ai o casă la țară! Du-l acolo, mergi la el de două ori pe săptămână, asigură-i îngrijire. Dacă aceste șanse nu există, atunci societatea trebuie să se implice, are bani și obligații de asigurare a vieții acestor oameni, cei mai expuși.

Despre virus, nu trebuie să ne repezim cu relaxări decât atunci când avem date certe că lucrurile merg bine. Ele vor fi comunicate de Ministerul Sănătății.
Despre vaccin, profesorul Cercel a spus că el va fi probabil anul viitor, spre sfârșit.

Giorgiana Radu, AMPress