Proiectele privind organizarea celor două referendumuri anunţate de Nicuşor Dan, pe agenda şedinţei CGMB. Ce întrebări vor fi pe buletinul de vot
Primarul general Nicuşor Dan a anunţat, marţi, că a convocat şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) pentru data de 21 octombrie, pentru două proiecte privind referendumul din Capitală.
„Dacă aceste hotărâri vor fi aprobate de consilierii generali, referendumul va avea loc pe 24 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidențiale.
Cele două întrebări la care îi invit pe bucureșteni să se pronunțe prin ”DA” sau ”NU” sunt următoarele:
1. Sunteți de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului București și Primăriile de Sector a impozitelor pe venit și a taxelor și impozitelor locale colectate de la bucureșteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului București?
2. Sunteți de acord ca Primarul General al Municipiului București să emită Autorizațiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al orașului?”, a scris Nicușor Dan pe Facebook, potrivit gandul.ro.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat imediat după alegerile locale că va declanșa, cu sprijinul Consiliului General, două referendumuri locale, simultan cu alegerile parlamentare, pentru a clarifica și reforma împărțirea fondurilor și competențele urbanistice între Primăria Generală și primăriile de sector.
La primul referendum, Nicușor Dan vrea să întrebe bucureștenii dacă este corectă modalitatea în care acum sunt distribuite fondurile între Municipiul București și sectoarele acestuia sau dacă Primăria Capitalei ar trebui să primească o cotă mai mare din acești bani.
„Cu aprobarea Consiliului General, voi declanşa un referendum local pentru cum se vor împărţi banii între Primăria Capitalei şi primăriile de sector. De ani de zile, Bucureştiul are un deficit de dezvoltare, de ani de zile, Primăria Capitalei este obligată să gândească mic, pentru că nu are bani să gândească mare.
Banii abia ajung pentru întreţinerea infrastructurii pe care deja o avem. Nu putem să ne gândim la extinderea transportului public, nu putem să ne gândim la noi corpuri de spitale, nu putem să ne gândim la noi corpuri pentru universităţile din Bucureşti, care ar putea să aducă zeci de mii de studenţi străini în Bucureşti şi să pună Bucureştiul pe harta academică. În schimb, avem borduri peste borduri, pavele care înlocuiesc alte pavele şi panseluţe care înlocuiesc alte panseluţe”, a spus Nicușor Dan în prima declarație pe care a făcut-o după ce rezultatele exit-poll l-au dat drept câștigător categoric al alegerilor pentru Primăria București.
La al doilea referendum, primarul Capitalei vrea să le ceară bucureștenilor să spună dacă și primăriile de sector trebuie să răspundă de urbanism sau dacă acesta ar trebui să fie strict de competența Primăriei București.
„Cu aprobarea Consiliului General, voi convoca un referendum local pentru a decide cine răspunde de urbanismul din București. Este absurd ca primarii de sector să arunce cu autorizații pentru zeci și sute de blocuri în București, a căror legalitate nu o controlează nimeni”, a adăugat Nicuşor Dan.
Continuarea aici