
Proiectele România – Ucraina de cooperare în domeniul culturii și turismului se amână
Comitetul de Monitorizare al Programului Interreg NEXT România-Ucraina a decis amânarea finanțării proiectelor cu valoarea mică din domeniul turismului și al culturii, din cauza situației curente din Ucraina, a transmis, miercuri, Ministerul Dezvoltării.
Potrivit sursei citate, fondurile alocate în program pentru finanțarea acestui domeniu vor face obiectului unui nou apel de proiecte, care va fi lansat ulterior.
„Având în vedere situația curentă din zona acoperită de Programul Interreg NEXT România-Ucraina pe partea ucraineană (oblasturile Ivano-Frankivsk, Zakarpattya, Cernăuți, Odesa), cauzată de agresiunea Rusiei asupra țării vecine, derularea de proiecte cu valoare mică, ce vizează restaurarea monumentelor istorice, reabilitarea căilor de acces către acestea, precum și activitățile de promovare a turismului în această zonă, nu va putea fi susținută. Fondurile alocate acestui domeniu vor face obiectul unui nou apel de proiecte, care va fi lansat ulterior, în funcție de evoluția situației din Ucraina”, explică reprezentanții Ministerului, potrivit adevarul.ro.
Conform acestora, întrucât Ghidul solicitantului pentru proiecte cu valoare mică se află în consultare publică la www.ro-ua.net până la data de 31 august a.c., cei interesați să deruleze proiecte de cooperare sunt rugați să acceseze documentul fără a lua în calcul informațiile care vizează Prioritatea 2 – Dezvoltare socială transfrontalieră, obiectivul specific Creșterea rolului culturii și al turismului durabil în dezvoltarea economică, incluziunea socială și inovarea socială.
Programul Interreg NEXT România-Ucraina are un buget de 54 milioane de euro, fonduri nerambursabile, la care se va adăuga contribuția națională.
În cadrul acestuia, vor putea primi finanțare proiecte care aduc beneficii comunităților de la frontieră, din județele Satu Mare, Maramureș, Botoșani, Suceava și Tulcea (România) și din oblasturile Ivano-Frankivsk, Zakarpattya, Cernăuți, Odesa (Ucraina).
Continuarea aici