
Propaganda Kremlinului susține că Zelenski nu este la Kiev ci în România, la Brașov
Ria Novosti, un ziar care răspândește propaganda Kremlinului, susține că președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu se află la Kiev, într-un buncăr, ci cel mai probabil la Brașov, în România.
Ria.ru încearcă să susțină această teză citându-i pe cei din proiectul „War on Fake” care se chinuie să demonstreze că înregistrările lui Zelinski din buncăr sunt editate și trucate.
”Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a părăsit Kievul, iar apelul pe care l-a înregistrat poate să fi fost editat, scrie canalul War on Fake Telegram… Locația probabilă a lui Zelensky este orașul românesc Brașov: utilizatorii site-ului Flightradar au atras atenția asupra unei aeronave neidentificate care a decolat de la granița dintre Ucraina și România, însoțită de elicoptere ale Forțelor Armate ale Ucrainei. Este posibil, scrie canalul, ca avioanele să-l transporte pe Zelensky și echipa sa.”, scrie Ria.ru, potrivit hotnews.ro.