Proteste în Piața Victoriei și în alte orașe împotriva acaparării României de ”o gașcă de bandiți politici”

0 648

Protestul din faţa Parlamentului s-a mutat în Piaţa Victoriei. Peste 5000 de oameni scandează „Nu vrem să fim conduşi de hoţi” şi „Dragnea, nu uita, mâine este ziua ta!”. Numărul participanților creşte iar circulația a fost blocată pe Bulevardul Kiseleff şi pe Bulevardul Aviatorilor. Totodată, sunt prezente şi trupele speciale ale Jandarmeriei, echipate pentru intervenţie în forţă, iar protestatarii susţin că s-au folosit şi gaze lacrimogene, scrie realitatea,net. În acelaşi timp, oamenii s-au strâns să protesteze şi în restul ţării, unde s-au adunat mii de oameni: Iaşi, Braşov, Timişoara, Sibiu, Deva, Galaţi. Protestul este împotriva abuzului puterii de a schimba legislația României pentru a ”proteja hoții”, legile cu ”dedicație”, prăpastia în care PSD, aflat aproape în totalitate ”la mâna lui Dragnea”, împinge țara scoțând-o practic din Uniunea Europeană. Un subiect este și suspendarea președintelui Iohannis pentru a promova, printr-un președinte interimar – Călin Popescu Tăriceanu – legile dorite de ”penalii de la cârma țării”.  La Cluj  Napoca sunt proteste cu numeroși participanți. Un protestatar cere ca ”gașca de bandiți politici” trebuie dusă la pușcărie. În Piața Victoriei, dubele jandarmeriei au ridicat câțiva protestari, iar mașinile au fost blocate de protestatari.

C. Zamfir, AMPress

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata