PSD nu-i cântă în strună lui Dragnea: Sevil Shhaideh nu este cea mai potrivită alegere
Deși Gabriela Firea a declarat la Antena 3 că Sevil Shhaideh beneficiază de susținerea primarilor din țară, indiferent de culoarea lor politică, grație relațiilor excelente pe care le-au avut, iată că primarul Iaşilor, Mihai Chirica, vicepreședinte totodată al PSD, a declarat ieri că propunerea de premier, Sevil Shhaideh, este „nepotrivită“.„Ca vicepreşedinte PSD, atât timp cât am împuternicit preşedintele la nivel naţional să ia o decizie şi asta a considerat-o necesară, mă gândesc că a avut mai multe necunoscute în studiu decât am avut eu cu mintea mea, cu sufletul meu, şi a luat această decizie. Dacă mă întrebaţi ca ce¬tăţean, nu cred că este cea mai potrivită. Dacă mă întrebaţi ca primar, crescut lângă statuia lui Ştefan cel Mare, este nepotrivită“, a declarat edilul, conform ziaruldeiasi.ro, citat de Antena 3.ro.
El a adăugat că a fost sunat inclusiv de primari din judeţ care şi-au arătat nemulţumirea faţă de propunerea făcută de Dragnea.