PSD se reunește în CExN. Şerban Nicolae şi Nicolae Bacalbaşa, pe ordinea de zi
Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD se reuneşte, miercuri, la Bucureşti, la cererea lui Liviu Dragnea, pentru a decide dacă şi în ce mod vor fi sancţionaţi senatorul Şerban Nicolae şi deputatul Nicolae Bacalbaşa, dar şi pentru a valida candidaturi la alegerile parţiale din 11 iunie.
Dragnea a declarat public că este „nemulţumit” de modul în care Şerban Nicolae a gestionat lucrările Comisiei juridice din Senat în ceea ce priveşte Legea graţierii.
Surse din PSD au menţionat că Şerban Nicolae riscă să piardă, miercuri, atât funcţia de preşedinte al Comisiei juridice din Senat, cât şi pe cea de lider de grup.
„După câte ştiu eu PSD, ori pierde amândouă funcţiile, ori le păstrează pe amândouă”, a precizat sursa citată, potrivit Mediafax.
În cursul zilei de marţi, s-a adăugat o altă temă de discuţie pe ordinea de zi a CExN de miercuri, tot la categoria „Sancţiuni”.
Este vorba de cazul deputatului PSD Nicolae Bacalbaşa, care, în timpul unui discurs susţinut în faţa plenului comun al Parlamentului, a folosit gesturi şi cuvinte obscene.
Dragnea s-a sesizat imediat şi a declarat public că CExN va lua în discuţie această „speţă”, mai ales că Bacalbaşa nu este la prima „ieşire” de acest gen, deşi a vorbit personal cu acesta şi i-a solicitat să se abţină.