PSD a stabilit o posibilă dată pentru organizarea referendumului de revizuire a Constituţiei pe tema familiei

 

PSD şi-a fixat, sâmbătă, ca prioritate legislativă, adoptarea rapidă a Legii referendumului, aceasta fiind necesară pentru aprobarea, în Senat, a Legii de modificare a Constituţiei cu privire la definirea familiei, intenţia fiind de a organiza referendumul de revizuire în toamnă.
„(Priorităţile legislative privesc, n.r.) Legea referendumului, cu precizarea că săptămâna viitoare va trebui să fie avizată în comisie (Comisia juridică, n.r.) şi adoptat raportul pentru ca la votul final următor să o adoptăm”, a spus, sâmbătă, la Mamaia, liderul PSD Liviu Dragnea, potrivit Mediafax.

El a spus că Legea referendumului trebuie adoptată repede, ea fiind necesară pentru a intra la vot final în Senat Legea de modificare a Constituţiei cu privire la definirea familiei.

Distribuie prietenilor

„Ştiţi bine că avem un angajament în acest sens şi intenţia noastră este ca în această toamnă să ajungem să oganizăm referendumul pentru modificarea Constituţiei pe tema familiei”, a mai spus Dragnea.

Legea privind referendumul, aflată în dezbatere, prevede că referendumul pentru revizuirea Constituţiei se organizează în cel mult 30 de zile de la data aprobării propunerii de revizuire. În forma iniţială se prevedea că referendumul se organizează în ultima duminică a perioadei de 30 de zile de la data adoptării propunerii de revizuire.