Rafila: Dacă aş fi fost ministrul Sănătăţii, aş fi circulat mai puţin prin ţară, în vizite de lucru

 

Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că, dacă ar fi condus Ministerul Sănătăţii în această perioadă, nu ar fi mers în teritoriu atât de mult cum o face Nelu Tătaru pentru că „nu e momentul pentru vizite de lucru”.

„Aş fi făcut ceva diferit şi acum intrăm într-un palier, dacă vreţi, jumătate profesional şi jumătate politic. În primul rând aş fi circulat mai puţin prin ţară, în vizite de lucru, nu cred că e momentul pentru vizite de lucru. În momentul de faţă trebuie făcut la nivelul Ministerului Sănătăţii – de fapt am şi propus acest lucru, vă şi spun când, prin luna aprilie – un Centru operativ cu atribuţii foarte clare pentru ministrul Sănătăţii, secretarii de stat, corelarea acestor persoane care trebuie să fie în fruntea unei activităţi în modul următor: un responsabil pentru sănătatea publică, un responsabil pentru asistenţă medicală, un responsabil pentru logistică. În fiecare zi trebuie să se facă şedinţe operative de evaluare a situaţiei din teren şi o alocare de resurse şi de nevoi pentru fiecare dintre judeţele din ţară. Lucrul ăsta, din păcate, nu se întâmplă”, a declarat Rafila într-o emisiune difuzată sâmbătă de Digi 24, potrivit adevarul.ro.

Distribuie prietenilor

Acesta a criticat şi faptul că în ultimele luni nu au fost luate măsuri care să ducă la situaţia în care toate Direcţiile de Sănătate Publică din ţară să fie conduse de profesionişti.

„Să fim cinstiţi: lipseşte coordonarea şi lipseşte o resursă umană calificată. În vară cred că ar fi putut fi regândită conducerea Direcţiilor de Sănătate Publică, încât în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti DSP-urile să fie conduse de oameni calificaţi care ştiu cum e organizată sănătatea publică, cum funcţionează sănătatea publică. Noi mai avem în continuare directori de direcţii sanitare care nu sunt medici sau sunt medici care nu au avut în viaţa lor niciun fel de legătură cu această zonă de sănătate publică” a mai declarat Alexandru Rafila. El a precizat că nu generalizează şi că poate sunt la DSP-uri oameni care sunt „la locul potrivit”, dar că ar fi fost nevoie de un training pentru cei 42 de conducători ai Direcţiilor de Sănătate Publică, astfel încât aceste instituţii „să acţioneze extrem de unitar”.