AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Rafila, despre cererile producătorilor de medicamente generice: Noi trebuie să pledăm nu pentru producători, ci pentru pacienţi

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că autorităţile nu vor să ”evite problemele” pe care le reclamă producătorii de medicamente generice, ci vor să le rezolve. ”Noi trebuie să pledăm nu pentru producători, ci pentru pacienţi. Or, pacienţii sunt cei care au nevoie de medicamente şi sigur că medicamentele vin de la producători care trebuie să aibă condiţii economice care să le permită o activitate care să aibă un anumit nivel de profitabilitate şi să permită, pe de altă parte, şi menţinerea acestor medicamente pe piaţă”, explică ministrul Sănătăţii.

”Noi aşteptăm de la dânşii (de la producătorii de medicamente generice – n.r.) un răspuns. Noi avem un grup de lucru referitor la politica de preţ a medicamentelor, dvs. ştiţi că foarte multe medicamente au dispărut, în ultimii ani, datorită modului de calcul al preţului şi sunt medicamente generice. Am făcut acest grup de lucru, în care şi APMGR-ul (Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România – n.r.) este prezent, aşa că o să găsim împreună o soluţie. Am făcut paşi concreţi în acest sens, apropo de referinţa la molecule care de fapt nu există pe piaţa românească”, a afirmat Alexandru Rafila, joi, într-o conferinţă de presă, întrebat ce le transmite producătorilor de medicamente generice care cer scăderea nivelului taxei clawback şi actualizarea preţurilor cu rata inflaţiei, potrivit news.ro.

El a subliniat că aşteaptă un răspuns oficial din partea APMGR, precizând că autorităţile nu vor să ”evite problemele, ci să le rezolve”.

Mai mult aici

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!