Rafila: Pregătirile pentru valul 5 trebuie să înceapă imediat. Nu știu dacă îl vom evita

Deputatul PSD Alexandru Rafila, propus ministru al Sănătății, a declarat marți că accesul pacienților la tratamentul în ambulatoriu trebuie să fie mult mai facil, astfel ca oamenii să nu se mai trateze cu medicamente pe care și le cumpără singuri, fără să fie prescrise de medic. El a adăugat că pregătirile pentru valul 5 al pandemiei trebuie să înceapă imediat.

„Accesul pacienților în ambulatoriu ar trebui să fie mult mai facil, pentru că oamenii se tratează acasă și își fac rost de medicamente. Asta ne-a dus la numărul mare de decese.

Tratamentul trebuie să fie prescris de medicii de familie sau medicul specialist.

Distribuie prietenilor

Medicația de acasă fie e prescrisă neconform, fie nu e prescrisă de nimeni și oamenii își fac rost și se tratează singuri. Astea sunt cele mai grave situații care duc la mortalitatea incredibilă – am fost pe primul loc la decese raportat la populație, iar asta nu e întâmplător.

Această neîncredere a oamenilor în sistemul de sănătate a făcut ca ei să se prezinte foarte târziu la medic. Asta trebuie să se schimbe”, a declarat Rafila, potrivit digi24.ro.

De asemenea, Alexandru Rafila a avertizat că o problemă în perioada următoare este apariția virusurilor gripale.

„Pregătirile pentru valul 5 trebuie să înceapă imediat. Nu știu dacă îl vom evita, dar trebuie să fie unul cu amplitudine cât mai mică și cu cât mai puține decese”, a spus medicul.