Războiul intern ia amploare. Guvernul îl ignoră pe Iohannis și dă drumul rectificării bugetare fără avizul CSAT

Rectificarea bugetară a fost adoptată în şedinţa de Guvern fără avizul CSAT, informează România TV.
Președintele Klaus Iohannis condamnă ferm adoptarea proiectului rectificării bugetare de către Guvernul condus de Prim-ministrul Viorica Dăncilă, fără avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, a anunţat Administraţia prezidenţială într-un comunicat de presă.
„Este inadmisibilă această abordare a Executivului, în condițiile în care avizul CSAT este obligatoriu atunci când sunt afectate bugetele instituțiilor din domeniul securității naționale.
Ignorând cu bună știință necesitatea avizului CSAT, Guvernul se situează de unul singur în afara cadrului legal în vigoare. Demersul inexplicabil de a continua cu adoptarea rectificării bugetare în aceste condiții demonstrează lipsa evidentă a dorinței de dialog a Guvernului în interesul cetățenilor. Este o nouă acțiune care arată agenda paralelă pe care Guvernul Dăncilă o are cu agenda reală a românilor și o încercare de a abate atenția opiniei publice de la problemele grave la care Guvernul nu este capabil să găsească soluții. Pesta porcină africană este cel mai elocvent exemplu de criză generată de lipsa măsurilor pe care Executivul avea datoria să le adopte, astfel încât să fie stopată răspândirea virusului și să fie evitate pagubele imense pe care în prezent vedem că le suportă crescătorii de porcine și populația”, se mai arată în comunicatul Preşedinţiei.
Președintele Klaus Iohannis avertizează că „lipsa de viziune și de responsabilitate, cât și modul dezastruos în care a fost gestionată activitatea guvernamentală fac previzibilă intrarea României în dificultăți majore”.” Responsabili pentru situația complicată în care este împinsă țara noastră sunt atât membrii foarte slab pregătiți ai Guvernului, cât și partidele politice care susțin în continuare cel mai incompetent guvern din ultimii 30 de ani”, se mai arată în comunicat.
Şeful statului consideră că „această rectificare bugetară este una necesară și, tocmai de aceea, și-a manifestat întreaga disponibilitate pentru a discuta cu Guvernul și a găsi soluțiile potrivite”, potrivit comunicatului.
Preşedinţia a explicat că „şedința CSAT care a avut loc marți, 4 septembrie a.c., s-ar fi putut încheia cu un aviz negativ, însă Președintele Klaus Iohannis a considerat că singura cale de a ieși din acest impas, în beneficiul României, este dialogul instituțional. Acestei invitații la colaborare loială în interesul public, Guvernul îi răspunde prin obtuzitate politică, preferând să întrețină un conflict, care îi afectează direct pe cetățeni”.

Preşedintele Klaus Iohannis avertizează că „decizia Prim-ministrului de a refuza dialogul instituțional pe o problemă urgentă și de importanță deosebită conduce astfel la un blocaj instituțional” şi solicită public Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională pentru a verifica în ce măsură Ordonanța de urgență de rectificare a bugetului de stat pe anul 2018 îndeplinește exigențele constituționale de adoptare.
„Din păcate, nu este prima dată când Guvernul și Prim-ministrul refuză dialogul instituțional cu Președintele României, preferând ca, în locul atribuțiilor constituționale și al cooperării loiale, să pună indicațiile primite de la conducerea de partid.
Dincolo de vulnerabilitățile de fond ale actualei construcții bugetare, prin adoptarea rectificării bugetare în absența avizului CSAT, fie el pozitiv sau negativ, Guvernul forțează limitele Constituției. Acest demers reprezintă o deraiere gravă de la principiul colaborării loiale pe care ar trebui să se întemeieze funcționarea democratică și eficientă a instituțiilor statului român.
Decizia Prim-ministrului de a refuza dialogul instituțional pe o problemă urgentă și de importanță deosebită conduce astfel la un blocaj instituțional. Un asemenea comportament nu poate rămâne nesancționat. Ca atare, în vederea realizării rolului constituțional de a veghea la buna funcționare a autorităților publice, Președintele României va uza de toate prerogativele pe care Legea fundamentală i le conferă.

În acest sens, Președintele României solicită public Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională pentru a verifica în ce măsură Ordonanța de urgență de rectificare a bugetului de stat pe anul 2018 îndeplinește exigențele constituționale de adoptare”, se mai arată în comunicatul Adminbistraţiei Prezidenţiale.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat miercuri, la începutul şedinţei de guvern, că guvernul merge mai departe cu adoptarea recificării bugetare, în ciuda faptului că preşedintele Klaus Iohannis a suspendat şedinţa CSAT în care urma să se dea aviz pe proiectul rectificării bugetare.
„Guvernul şi-a făcut datoria, a cerut avizul CSAT. Soluţia adoptată de Guvern este să meargă mai departe cu adoptarea rectificării bugetare”, a declarat Viorica Dăncilă.
Mai mult, premierul a dat de înţeles că nu va merge joi la Cotroceni, deoarece se va afla în vizită în Spania, unde va fi primită de Regele Felipe. Reacţia premierului vine după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a convocat Guvernul joi, la Cotroceni, pentru a discuta despre rectificarea de buget a instituţiilor din domeniul securităţii naţionale. Klaus Iohannis spune că aceste bugete au fost convenite încă din 2017 în CSAT şi că miniştrii membri CSAT sunt direct responsabili de aplicarea lor. Şeful statului anunţa, de asemenea, că va convoca o nouă şedinţă CSAT după întâlnirea de joi

Distribuie prietenilor

Citeste mai mult pe RTV.NET