AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Medic ATI, Colentina, Laura Zarafin: Reveniți-vă, oameni buni. Nici cele mai subdezvoltate țări nu și-au făcut medicii criminali

Laura Zarafin, medic ATI la Spitalul Colentina a scris pe Facebook un mesaj dureros despre cei care au ajuns să urască medicii. Intr-o zi veți ajunge, scrie ea, să nu mai fie nimeni să vă trateze de vreo boală.

”Când ajungi să strigi ‘criminali’ în fața spitalelor, chiar nu mai e nimic de făcut. Pot înțelege multe, dar deja nu pot înțelege cum au ajuns românii la ideea că medicii îi omoară… că doar nu noi intrăm din casă în casă să luăm cu forța oamenii ce nu pot respira pe secțiile ATI. Când frustrarea, sărăcia, măsurile exagerate, lipsa de preocupare pentru problemele reale ale oamenilor simpli se revarsă cu ură exact pe cei ce am ajuns la capătul puterilor încercând să ajutăm, nu știu ce se mai poate face, sincer.

Probabil sunt în stare să intre peste noi în spitale, nu m-aș mira să fie și ajutați de cei ce ar trebui să ne apere.

La riscul de infectare, la riscul de a arde la propriu când suntem la muncă, se adaugă acum și riscul real de a fi linșați pentru că trebuie să găsim niște țapi ispășitori… nu-i așa ?

Reveniți-vă, oameni buni, că poate chiar nu va mai avea cine vă trata de nici o boală.
Nici cele mai subdezvoltate țări nu și-au făcut medicii criminali”, scrie medicul Laura Zarafin care trăiește, alături de alți colegi, lângă suferinzii  care, cu toate eforturile și medicamentele mor sufocați, fiindcă mulți refuză spitalul până în ultima clipă.

D. Dumitru, AMPress

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!