România, prima în UE în privinţa indicelui de revenire la „normalitate”

România se situează pe primul loc în Uniunea Europeană şi în top 10 la nivel mondial în privinţa indicelui de revenire la ”normalitatea” vieţii socio-economice, după pandemie, potrivit unei analize publicate de o echipă de şase cercetători ai Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) Cluj-Napoca şi preluate de Agerpres.
Potrivit comunicatului de presă remis, ieri, de UBB, cele mai recente date publicate arată că România a atins, în luna iulie, la 500 de zile de la apariţia primului caz de COVID-19 în ţară, un nivel de 81,17% al indicelui de normalitate, valoare cu care se situează pe primul loc printre ţările UE participante la acest studiu şi pe locul 8 la nivel mondial.
Echipa de cercetători a analizat datele aferente indicelui de normalitate dezvoltat de specialiştii de la revista britanică „The Economist”, care măsoară gradul în care viaţa socio-economică reuşeşte să revină la nivelul de dinaintea pandemiei.
Cei opt indicatori pe baza cărora se calculează indicele de normalitate sunt gradul de utilizare a transportului public în oraşele mari, traficul general în aceste oraşe, numărul zborurilor domestice şi internaţionale, timpul petrecut în afara locuinţei, veniturile realizate de cinematografe, participarea publicului la evenimente sportive, vizitele în magazine şi rata de ocupare a spaţiilor de birouri.
Rectorul UBB, Daniel David, apreciază că este nevoie ca datele publicate de echipa de cercetători să fie urmate de o analiză care să ţină cont de ameninţarea unui nou val pandemic, pe fondul ratei scăzute de vaccinare.
„Trei idei sunt fundamentale aici. Prima, că această analiză arată ceea ce înseamnă o universitate (şi facultate) de talie mondială (world-class), capabilă să integreze în relaţii bidirecţionale cazuri naţionale în analize internaţionale, cu un potenţial impact ştiinţific şi pragmatic major. A doua, că mediul socio-economic românesc este printre performerii internaţionali privind reîntoarcerea (şi chiar depăşirea) la nivelul pre-pandemie. În fine, a treia idee se referă la faptul că această descriere riguroasă trebuie urmată acum de analize explicative, predictive şi evaluative, mai ales în contextul ameninţării unui nou val pandemic, pe fondul unei rate scăzute a vaccinării”, a afirmat Daniel David, citat în comunicatul de presă.
Proiectul de cercetare este coordonat de Szasz Levente (profesor, UBB FSEGA), iar membrii echipei sunt Balint Csaba (BNR, cadru didactic asociat UBB FSEGA), Csala Denes (Lancaster University, cadru didactic asociat UBB FSEGA), Csiki Otto (doctorand UBB FSEGA), Nagy Balint Zsolt (conferenţiar UBB FSEGA) şi Racz Bela-Gergely (lector UBB FSEGA).
Detalii privind indicele de revenire la normalitate, precum şi alte informaţii legate de fenomene socio-economice în contextul pandemiei, pot fi consultate pe platforma online COVID-19 RoEIM (econ.ubbcluj.ro/coronavirus), iar analizele mai detaliate sunt publicate în mod continuu pe pagina de Facebook a proiectului (www.facebook.com/covid19.roeim).

Sursa – ZiarulPrahova.ro