• Home
  • Știri
  • România și Bulgaria ar urma să fie primite în Schengen în acest an

România și Bulgaria ar urma să fie primite în Schengen în acest an

schengen 1

România și Bulgaria ar urma să fie admise în spațiul Schengen până la sfârșitul acestui an, mai întâi cu granițele aeriene, din octombrie. Controalele la frontierele terestre ar urma să fie eliminate și ele până la 1 ianuarie, potrivit unor surse EURACTIV.

Dacă exercită presiuni diplomatice și arată dorința de a continua reformele, Bulgaria – alături de România – are șanse reale de a obține aderarea la Schengen încă din luna octombrie2023, cu frontierele aeriene, și perspectiva aderării cu drepturi depline cu frontierele terestre din ianuarie 2024, scrie euractiv.ro,

Cel mai mare obstacol în calea intrării Bulgariei în Schengen a fost opoziția Olandei, până acum o lună, dar guvernul lui Mark Rutte a dat semnale că apreciază eforturile Parlamentului bulgar și ale ultimelor patru guverne de a iniția o reformă judiciară reală, prin introducerea unui mecanism independent de investigare a procurorului șef, care a fost adoptat la sfârșitul lunii mai, mai arată sursa citată, conform gândul.ro.

Comisia Europeană va publica un raport asupra Bulgariei, în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, la insistențele Olandei, iar documentul este de așteptat să fie pozitiv, o recunoaștere a voinței politică de a continua reformele în țara vecină.

Austria și Olanda au blocat, în decembrie 2022, aderarea Bulgariei la Schengen. În privința României, doar Austria s-a opus.

Parteneri