România, singura țară din UE care-și vinde terenul străinilor fără restricții. 50 la sută nu ne mai aparține

Odată cu liberalizarea pieţei funciare de la 1 ianuarie 2014, România s-a transformat în raiul speculatorilor de terenuri agricole. Zeci de mii de hectare sunt vândute anual. Cât pământ au cumpărat străinii, nu se ştie exact, pentru că Ministerul Agriculturii nu are o statistică, dar asociaţiile fermierilor spun că aproximativ 50 la sută a ajuns la străini, scrie Jurnalul.ro.
Legislaţia în materie a statelor membre UE demonstrează că fiecare dintre acestea a impus o serie de restricţii la vânzarea terenurilor către străini. Există chiar ţări unde anumitor entităţi (fonduri de investiţii, bănci etc.) nu li se permite să cumpere terenuri. România, sub minciuna că ne obligă UE, vinde suprafața țării. Un avocat spune că dacă ungurii vor Transilvania o pot cumpăra la notariat, pe bucăți.
Minciuna promovată de guvernanţi în ultimii ani, sub paravanul că aşa ne obligă UE, a fost demontată recent chiar de către Comisia Europeană. Răspunzând unei întrebări adresate de către europarlamentarul Partidului Puterii Umaniste, Maria Grapini, referitoare la posibilitatea ca oportunitatea vânzării terenurilor către persoane străine să fie decisă la nivel naţional, Comisia a spus foarte clar că această problemă ţine de competenţa statelor membre şi le este permis să impună restricţii pentru a proteja interesele publice legitime.
Un avocat spune că dacă ungurii vor Transilvania o pot cumpăra la notariat, pe bucăți, ceea ce se și petrece, multe firme din țara vecină cumpărând suprafețe uriașe de teren.
D. Dumitru, AMPress