Rugăciune la Maica Domnului pentru cazuri disperate

rugăciune maica domnuluiFiecare dintre noi trece, la un moment dat, prin situații de criză, prin cazuri disperate. Acestea sunt momentele în care ne ridicăm privirea către cer și cerem îndurare, iar rugăciunile către Maica Domnului nu rămân niciodată fără răspuns.

Rugăciune de ajutor în cazuri disperate

Distribuie prietenilor

„Preacurată și binecuvântată, de Dumnezeu Născatoare Marie, Maica cea bună a Bunului Împărat, varsă mila Fiului Tău și Dumnezeului nostru spre pătimașul meu suflet. Rare sunt situațiile disperate ca aceasta în care mă găsesc și cu rugăciunile tale mă îndreaptă spre fapte bune, ca cealaltă vreme a vieții mele fără prihană să o trec și prin tine Raiul să dobândesc, Fecioară de Dumnezeu Născătoare. Îngerul lui Hristos, păzitorul meu cel Sfânt și acoperitorul sufletului și al trupului meu, iartă-mi toate câte am greșit în ziua de astăzi și apără-mă de toată viclenia vrăjmașului meu celui potrivnic. Mă izbăvește, ca să nu mânii cu niciun păcat pe Dumnezeul meu și te roagă pentru mine, păcătosul și nevrednicul rob, ca să mă arăți vrednic bunătății și milei Preasfintei Treimi și Maicii Domnului meu Iisus Hristos și tuturor Sfinților. Amin.”

Sursa – libertateapentrufemei.ro