
RUSALII. Pogorârea Sfântului Duh, sărbătorită la 50 de zile după Paște
Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile) sau Cincizecimea se sărbătoreşte la cincizeci de zile de la Învierea Domnului (Sfintele Paşti). În acest an, sărbătoarea este duminică, 23 iunie.
Sărbătoarea Cincizecimii, care are loc după Învierea lui Hristos şi Înălţarea Sa la ceruri. A fost anunţată în Vechiul Testament de profeţii mesianici. Este denumită „capătul sărbătorilor”, adică evenimentul cu care se încheie istoria mântuirii realizată de Hristos.
În această zi, Duhul Sfânt a venit în lume şi S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli. Atunci s-a întemeiat la Ierusalim Biserica lui Hristos, potrivit Agerpres.
Semnificații
Despre venirea pe pământ a celei de a treia persoane a Preasfintei Treimi, a vorbit Mântuitorul Iisus Hristos.
În seara Cinei de Taină: „Eu vă spun adevărul. Vă este de folos ca să Mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi. Iar dacă Mă voi duce, îl voi trimite la voi”. (Ioan 16, 7)
Duhul Sfânt S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli duminică dimineaţa, în ziua Cincizecimii. În chip de limbi de foc, nu în chip de porumbel ca la Botezul Domnului, spune arhimandritul Ilie Cleopa.
Venirea Sfântului Duh peste Apostoli, care se găseau în foişorul Cinei de Taină, de pe muntele Sion, este descrisă astfel:
„Când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede. Și a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi (…) Şi toţi erau uimiţi şi nu se dumireau, zicând unul către altul: Ce va să fie aceasta?” (Fapte 2, 1-13).
Continuarea pe alba24.ro