Schimbări majore în ajutorul de înmormântare de la 1 septembrie 2024. Ce trebuie să știți!
Noua lege a pensiilor, ce va fi implementată anul viitor, aduce modificări semnificative în privința ajutorului de înmormântare. Detalii complete mai jos!
Mai exact, ajutorul va fi acordat și în cazul decesului unei persoane care a fost asigurată timp de cel puțin șase luni înainte de deces, fără a mai conta stagiul de cotizare. Totodată, acest ajutor va fi aplicabil și în cazul decesului unei persoane aflate în concediu pentru creșterea copilului (CCC), potrivit România FM.
Un alt aspect important este că plățile pentru ajutorul de deces nu vor mai fi limitate la beneficiari persoane fizice, ci vor putea fi acordate și companiilor.
Implementarea noului regulament va fi treptată, anumite prevederi urmând să se aplice de la începutul lunii ianuarie 2024, iar majoritatea din septembrie anul viitor.
Noua lege menține principiul conform căruia ajutorul de deces este acordat unei singure persoane care a suportat cheltuielile de înmormântare, fie că este soțul supraviețuitor, copil, părinte sau altă persoană care poate dovedi aceste cheltuieli.
Începând cu 1 septembrie 2024, ajutorul de deces va putea fi acordat persoanelor care au fost asigurate în ultimele 6 luni înainte de deces, fără a mai fi necesar să se ia în considerare perioada de cotizare.
Valoarea ajutorului de deces va fi stabilită anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, fără a putea fi mai mică decât valoarea medie a câștigului salarial brut utilizat în calculul bugetului.
-soțul
-copiii proprii, adoptați sau aflați în plasament familial, cu vârste până la 18 ani sau, dacă sunt în continuare la școală, până la 26 de ani sau, indiferent de vârstă, în caz de incapacitate de muncă;
-părinții și bunicii oricăruia dintre soți
De asemenea, din toamna anului 2024, ajutorul de deces va fi disponibil și pentru persoanele aflate în concediu pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani, sau în cazul copiilor cu handicap, până la 3 ani sau, în anumite cazuri, până la 7 ani.
Această facilitate poate fi acordată și unui membru al familiei, conform condițiilor specifice legate de asigurare.
Conform legislației, în sistemul public de pensii sunt obligatoriu asigurate persoanele cu contract individual de muncă, funcționarii publici și alte persoane cu venituri similare salariilor, pentru care se plătesc contribuții de asigurări sociale.
Ajutorul de deces acordat unui membru de familie va fi echivalent cu jumătate din suma acordată în cazul decesului persoanei asigurate sau pensionarului.
Începând cu 1 septembrie 2024, ajutorul de deces poate fi acordat și unei entități juridice în cazul decesului unei persoane asigurate sau al unui membru de familie, pe baza documentelor ce atestă cheltuielile de înmormântare.
Creșterea ajutorului de înmormântare
Legea, adoptată de Parlament pe 20 decembrie și trimisă spre promulgare de către președintele Klaus Iohannis, specifică valorile ajutorului de înmormântare pentru anul 2024.
7.567 de lei – în cazul decesului asiguratului sau pensionarului;
3.784 de lei – în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului.
În prezent, suma pentru ajutorul de deces este de 6.789 de lei, ceea ce înseamnă o creștere de 778 de lei.