Se împlinesc 41 de ani de la primul zbor al unui cosmonaut român, Dumitru Prunariu, în spațiul cosmic
Se împlinesc 41 de ani de la istoricul zbor în spațiu al lui Dumitru Prunariu. Generalul în rezervă este singurul român care a înregistrat o astfel de performanță. În 1981, Prunariu a participat la misiunea Soiuz 40 din cadrul programului Intercosmos prin care URSS își ajuta aliații să facă acest zbor istoric. Românul a petrecut în spațiu aproape opt zile.
Nava Soiuz-40 a fost lansată pe 14 mai 1981, la 20 și 17 minute, ora Bucureștiului, de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan.
Echipajul era format din comandant Leonid Ivanovici Popov, un cosmonaut sovietic de origine ucraineană și Dumitru Prunariu, cosmonaut-cercetător.
Pentru acel zbor, românul s-a antrenat nu mai puțin de patru ani. El mărturisește că s-ar întoarce oricând în spațiu ca să poată vedea de acolo Pământul, notează stiri.tvr.ro.
Dumitru Prunariu a stat în Cosmos șapte zile, 20 de ore și 42 de minute cu misiunea de a realiza 22 de experimente științifice.
Zborul Soiuz 40 a decurs atât de bine, încât poate fi rezumat într-o frază: a fost o misiune a unui ecosistem de zbor verificat și fiabil, cu cosmonauți experimentați și foarte bine instruiți, ecosistem care însă își atinsese limita din punct de vedere tehnologic. Era o tehnologie electromecanică concepută în anii 1960.
Pe 22 mai 1981, la ora 16,56, ora Bucureștiului, capsula cu echipajul sovieto-român a aterizat fără probleme în stepa Kazahstanului.
Aterizarea a pricinuit și cel mai tensionat moment al zborului. Parașuta capsulei, uriașă cât 10 apartamente mari, a întârziat deschiderea cu 4 secunde, care puteau face diferența dintre succes și catastrofă.