Sechestru pe averea lui Tăriceanu

Fostul preşedinte al Senatului Călin Popescu-Tăriceanu este urmărit penal de DNA într-un dosar în care este acuzat de luare de mită în valoare de 800.000 de dolari. Pentru a recupera prejudiciul echivalent în lei – 3.204.640 lei, procurorii au pus sechestru pe bunuri imobile care îi aparțin acestuia, notează digi24.ro.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspectul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, la data faptei prim ministru al Guvernului României, pentru luare de mită.

„În vederea confiscării obiectului infracţiunii de luare de mită, în cauză s-a dispus sechestru asigurator pe bunuri imobile aparţinând lui Călin Popescu-Tăriceanu până la concurenţa sumei de 800.000 USD, echivalent în lei – 3.204.640 lei”, menţionează DNA.

Fostul președinte al Senatului a mers vineri la sediul DNA din București, unde a spus că „acest dosar pleacă de la premise false”.