Șeful Raiffeisen Bank a fost între demonstranți pentru că ”îi pasă”. ”Avem nevoie de dialog real, nu doar să ne prefacem că dialogăm”

Prezența în Piața Victoriei a președintelui uneia dintre marile bănci din România, Raiffeisen Bank, a stârnit dispute aprinse, politice mai ales, angajând puterea și opoziția. Dacă Van Groningen, șeful Raiffeisen Bank, a fost, pentru demonstranți, unul dintre ei, pentru cei care au analizat cu lupa politică prezențele marcante din piață, președintele de bancă a devenit un subiect. Iată ce a publicat, ca răspuns, Steven Von Groningen:

„Martea trecuta, seara, ma suna unul dintre copiii mei. „Tata! Ai auzit?” Si imi povesteste despre ordonante. „Mergem in piata! Veniti si voi?”
Era tarziu si am lasat copiii sa se duca singuri.
Miercuri am inteles mai bine despre ce este vorba. Aveam 30 de musafiri acasa, dintre care multi s-au grabit sa ajunga in piata. Era tarziu cand am ajuns si noi, iar in partea opusa a pietei erau deja incidente pe care fortele de ordine incercau sa le aplaneze. Asa ca nu am stat mult. Totusi am ramas impresionat de ce am vazut si ne-am dus in continuare in fiecare seara, cu familia.
Prezenta mea acolo este o decizie personala. Inainte de a fi presedinte de banca sunt tata si imi pasa de viitorul copiilor mei si al tarii in care locuiesc. Nu cred ca din acest punct de vedere exista vreo diferenta fata de cei cu care m-am intalnit acolo – clienti, prieteni, parteneri de afaceri, antreprenori, sportivi, inca o campioana olimpica, angajati. La fel ca in cazul lor, dorinta mea pentru un viitor mai bun pentru copii mei, intr-o Romania mai prospera, este total legitima.
Inteleg ca faptul ca imi pasa de ceea ce se intampla in Romania, tara unde am locuit 20 de ani si care pentru mine este acasa, ii deranjeaza pe unii. Am vazut reactii de indignare de la politicieni, declaratii ca „nu este corect” sa ma aflu acolo.
Da, sunt si presedinte de banca. In acest rol, imi pasa de cele 5.500 familii de romani care depind de salariul de la banca, imi pasa de viitorul lor, dar si de cele 2 milioane de clienti care ne-au incredintat economiile lor si de cele 30.000 de companii finantate de banca.
Politicienii nu ar trebui sa fie surprinsi de pozitia mea. De cel putin 10 ani am acelasi discurs.
Pentru a crea valoare, pentru a creste productivitatea care ne va permite sa platim salarii mai mari avem nevoie de un sector privat performant. Afacerile au nevoie de un mediu predictibil, fara schimbari importante de legislatie facute peste noapte. Orice schimbare trebuie discutata cu cei afectati, printr-un proces amplu de consultare. Orice propunere legislativa trebuie facuta pe baza unei analize de impact – o alta prevedere legala care adesea nu este respectata de politicieni. Mediul de afaceri are nevoie de o perioada rezonabila de implementare a legilor.
Cu alte cuvinte, avem nevoie de dialog real, nu doar sa ne prefacem ca dialogam.
In ultimii 10 ani s-au schimbat prea putine din acest punct de vedere. Dialogul este evitat. De ce sa ne obosim cu contraargumente, daca este mult mai simplu sa discreditam sau sa insultam orice voce critica?
Ad hominem nu este un semn bun cand este vorba despre un proces democratic.
Imi pasa. De aceea am fost in piata. Era de asteptat ca unii vor exploata prezenta mea intr-un mod total previzibil. Este un risc pe care mi-l asum”.