• Home
  • Știri
  • Seismolog: Este puţin probabil ca aceste cutremure din Turcia să influenţeze zona Vrancea, dar nu exclud, bineînţeles

Seismolog: Este puţin probabil ca aceste cutremure din Turcia să influenţeze zona Vrancea, dar nu exclud, bineînţeles

cutremur de 8 1

Seismologul Mihai Diaconescu consideră că este puţin probabil ca aceste cutremure din Turcia să influenţeze zona Vrancea, dar nu exclude acest lucru, precizând că situaţia trebuie studiată.
Mihai Diaconescu a fost întrebat, miercuri, la Prima News, ce replici mai pot apărea în urma cutremurului din Turcia.

“Replicile vor mai continua o perioadă îndelungată de timp. Deocamdată, astăzi dimineaţă am constatat că s-a redus magnitudinea generală medie a replicilor de la 4-5-6 la 4 şi maxim 5,3 – 5,4. E o reducere de un grad şi ceva, e importantă. Va continua această reducere a magnitudinii şi toate aceste replici vor dispărea când magnitudinea lor şi numărul cutremurelor va intra în seismicitatea de fond a zonei”, a explicat seismologul, potrivit news.ro.

El a mai fost întrebat dacă aceste cutremure din Turcia au influenţat şi ce s-a întâmplat în zona Vrancea, având în vedere că în aceeaşi zi au avut loc şi în zonă cutremure, dar de mai mică intensitate.

“Eu spun că este puţin probabil ca aceste cutremure să influenţeze zona Vrancea, dar nu exclud, bineînţeles. Urmează să studiem, că nu putem în câteva zile, în două, trei zile să rezolvăm nişte probleme care nu au fost rezolvate de ani de zile”, a mai afirmat Mihai Diaconescu.

Parteneri