Senator USR, lovit cu pumnul de Mirel Palada, în timpul unei emisiuni

Scene incredibile în pauza publicitară din timpul unei emisiuni, moderată de Nadia Ciurlin, la B1 TV.  După ce în prima parte a emisiunii s-au contract puternic, în pauza publicitară, Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al guvernului Ponta, l-a bătut pe senatorul USR Mihai Goțiu, lovindu-l cu pumnul în zona feței, potrivit b1.ro

Nadia Ciurlin a anunțat incidentul după revenirea în direct și emisiunea a continuat fără prezența celor doi.
Mihai Goțiu a declarat, miercuri seară, că va depune plângere la Poliție împotriva lui Mirel Palada.

„M-a lovit în pauza unei emisiuni de la B1. În prima parte a emisiuni, domnul Palada a intrat de mai multe ori peste mine și i-am spus că este un comportament nesimțit care m-a făcut să intru în politică. Moderatoarea mi-a atras atenția la limbaj, am spus că îmi susțin afirmația, pentru că asta e definiția de dicționar a unui om lipsit de bun simț când nu te lasă să spui ce ai de spus. Apoi, în pauză, m-a amenințat să nu mai spun că e nesimțit, că îmi arată el după emisiune. Și am spus că dacă va continua să mă întreruptă, să nu mă lase să vorbesc, am zis: da, ăsta e comportament nesimțit. A venit pauza și a venit și pumnul în gură. În acel moment au intervenit cei care erau în platou la B1 și l-au oprit”, a spus Goțiu, la Antena 3.

Distribuie prietenilor

Cristina Matei, AMPress