Sevil Shhaideh, ministru în guvernul Dragnea (Grindeanu)

Ultima apariție la Antena 3 a lui Liviu Dragnea, în duet cu Sorin Grindeanu, noua sa propunere de premier, a arătat limpede raporturile dintre cei doi. Dragnea a răspuns la toate întrebările, iar Grindeanu a dat aprobator din cap. Rarele intervenții ale posibilului premier au fost doar pentru a da dreptate șefului, temător parcă să nu-l supere cu ceva. Dragnea a dat explicații pentru toate, ferm și convingător, arătând cine va conduce în fapt Guvernul. El a lăsat să se înțeleagă că Sevil Shhaideh, persoana sa cea mai de încredere, va fi în viitorul executiv. „Nu văd nicio piedică în a se întâmpla acest lucru”, a spus Liviu Dragnea, răspunzând întrebării dacă o vede pe Sevil Shhaideh, ministru.

Giorgiana Radu, AMPress