Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica face minuni

 

Pe 11 aprilie, în aceeași zi în care este pomenit de Biserica ortodoxă Sfântul Sfinţit Mucenic Antipa, Episcopul Pergamului din Asia Mică, credincioșii români îl pomenesc şi pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, făcătorul de minuni.

Se spune despre el că ar fi fost atât de milostiv, încât, când nu avea ce să dea sărmanilor, își dădea hainele de pe el și căuta mereu bani ca să poată ajuta oamenii nevoiași, pe care îi numea „frați întru Hristos”.

Calinic de la Cernica s+a născut la Bucureşti, în 1787 şi a primit la botez numele Constantin. La 20 de ani, şi-a îndreptat paşii către Mânăstirea Cernica unde, după ce a fost tuns în călugărie, a primit numele Calinic. A devenit apoi episcop al Râmnicului.

A viețuit la Cernica vreme de 43 de ani, în post și rugăciune. S-a stins pe 11 aprilie, în 1868 și a fost îngropat în Biserica Sfântul Gheorghe de la Cernica, ctitoria sa.

Se spune despre el că ar fi fost mereu senin la chip, milos și darnic. De-a lungul vieții, a tămăduit mulți bolnavi și a săvârșit minuni și dincolo de moarte.

Sursa – libertateapentrufemei.ro