Te iubeam nesfârșit, te iubeam ne-ncetat
Era verbul a fi la prezent conjugat
Rege eu, tu regină în al lumii palat
Dar pe cât te-am iubit, tot pe-atât te-am uitat

Eram tinerii lumii ocoliți de oftat
Infinitul era chiar nemăsurat
Azi infinitul, mult prea mult s-a scurtat
Căci pe cât te-am iubit, tot pe-atât te-am uitat

Doamna mea de demult, doamna mea de oftat
Unde-am fost, unde sunt, cel adevărat
Dacă-atât te-am iubit și atât te-am uitat
Ți-amintești, mi-amintesc, prea târziu, ploi de rând
Cad din ochii perechi, cad cascade plângând
Și nu știu dacă plâng pentru cât te-am uitat
Sau pe cât te iubesc cu adevărat

Lucian Avramescu (Din volumul, recent apărut, ”Cartea fără nume”, teatru și poezie)