AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Silvicultorii protestează în Piaţa Victoriei faţă de reorganizarea Romsilva

Federaţia Sindicatelor Silva organizează, marţi, un miting de protest în Piaţa Victoriei la sediul Guvernului României. Sindicaliştii resping planul de reorganizare al Romsilva care, potrivit lor, ar duce la desfiinţarea a mii de locuri de muncă, iar activitatea Regiei Naţionale a Pădurilor va fi grav afectată, notează news.ro.

Sindicaliştii cer, între altele, respingerea planului de măsuri elaborat de Guvernul României referitor la Romsilva.

”Planul prevede regionalizarea administraţiei silvice, reconfigurarea structurilor organizatorice ale Romsilva prin separarea activităţii de administrare şi gestionare de activitatea de exploatare, dublarea suprafeţelor ocoalelor silvice în zonele de câmpie şi deal, respectiv triplarea suprafeţelor în cazul ocoalelor de munte. Dacă acest plan de măsuri va fi aplicat, vor fi desfiinţate mii de locuri de muncă de la Romsilva, iar activitatea Regiei Naţionale a Pădurilor va fi grav afectată”, au transmis sindicaliştii.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!